Reguli generale

Cărţile de joc

Pokerul se joacă cu 52 de cărţi, fără cele două cărţi Joker.

Lista cărţilor în ordine descrescătoare: As (Ace), Popă (King), Damă (Queen), Valet (Jack), 10, 9 ,8, 7, 6, 5, 4, 3, 2. Fiecare carte este disponibilă în 4 „culori” sau forme: pică (spades), treflă (clubs), caro (diamonds), cupă (hearts). Pica şi trefla au de obicei culoarea neagră, iar caroul şi cupa au culoarea roşi. Unele săli de poker au opţiunea de a folosi cărţi de 4 culori separate, astfel începători pot vedea mai uşor ce mână au.

Formele prescurtate folosite la mai multe săli pentru reprezentarea cărţilor sub formă de text: A, K, Q, J, 10,…,2 urmat de c (treflă), s (pică), h (cupă), d (caro). Astfel asul de pică :As: este reprezentat cu As. Alte exemple: :Qd: = Qd, :Kc: = Kc, :Jh: = Jh, etc.

Reguli generale

Dacă la sfârşitul rundelor de pariere două s-au mai mulţi jucători au rămas în joc urmează showdown-ul, adică arătarea mâinilor. Jucătorul cu mâna cea mai bună câştigă potul, sau dacă au mâini de valori identice atunci potul se împarte.

Reguli referitoare la valoare cărţilor

În cazul cărţilor individual Asul area valoarea cea mai mare, urmat de K, Q, J, 10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2. Asul poate avea valoare mică în cazul unei chinte: A-2-3-4-5.

O mână este alcătuită din 5 cărţi. În cazul jocurilor unde jucătorii au mai mult de 5 cărţi se ia în considerare cea mai bună combinaţie de 5 cărţi.

Valoarea mâinilor se determină prima dată de categorie iar apoi de valoarea individuală a cărţilor (în cazul în care mai mulţi jucători au mâini din aceaaşi categorie).

Nu contează ordinea în care au fost distribuite cărţile de dealer la alcătuirea mâinilor.

Categorii de mâini

Vezi lista mâinilor

Chintă la culoare

Denumit Straight Flush în engleză, este o mână alcătuită din 5 cărţi în ordine de acelaşi culoare, de exemplu: :10h 9h 8h 7h 6h:. Două astfel de mâini se compară după cartea cu cea mai mare valoare. Asul poate avea valoare mică :Ac 2c 3c 4c 5c: sau valoare mare :Ac Kc Qc Jc 10c: (în acest caz se numeşte chintă roială sau royal flush).

Probabilitate: 0,0015 %. (40 de mâini posibile din 2.598.960)

Careu

Denumit four of a kind în engleză, este o mână alcătuită din 4 cărţi de acelaşi fel şi o altă carte. Exemplu :7c 7h 7d 7s Kc: A cincea carte se numeşte kicker (în acest caz :Kc:). Două astfel de mâini se compară prima dată după valoarea celor 4 cărţi identice. Dacă cele 4 cărţi sunt identice (se întâmplă la Texas Hold’em) atunci se ia în considerare valoarea kicker-ului.

Probabilitate: 0,024 % (624 de mâini posibile din 2.598.960)

Full house

Este o mână alcătuită din 3 cărţi identice şi o pereche: :Qs Qc Qd 8c 8h:. În cazul în care mai mulţi jucători au full, câştigă mâna care are 3 cărţi identice de o valoare mai mare. Astfel :Kc Kd Ks 7c 7s: este mai mare decât :Jc Jh Jd 7s 7d:. Dacă aceste 3 cărţi sunt identice la ambele mâini, câştigă mâna cu perechea mai mare.

Probabilitate: 0,14 % (3744 de mâini posibile din 2.598.960)

Culoare

Denumit Flush în limba engleză această mână se compune din 5 cărţi de o culoare identică. Exemplu :Kd 8d 6d 5d 2d: dar :Qd Jd 8d 5d 2h: nu este flush! Câştigă mâna cu cartea cea mai mare în cazul mâinilor în care mai mulţi jucători au flush: :Ad Qd 10d 6d 2d: este mai mare decât :Ks Qs 9s 7s 6s:.

Probabilitate: 0,20 % (5108 de mâini posibile din 2.598.960)

Chintă

Denumit Straight în engleză această mână este alcătuite din 5 cărţi in ordine: :3s 4d 5c 6d 7c:. Valoare celei mai mari cărţi este luată în considerare când mai mulţi jucători au chintă.

Probabilitate: 0,39 % (10.200 de mâini posibile din 2.598.960)

Trei cărţi de acelaşi fel

Se numeşte three of a kind în engleză şi denumirea spune totul despre această mână. Cele 3 cărţi identice cu valoare mai mare câştigă. Exemplu: :5c 5d 5s 3c 2s: are o valoare mai mare decât :4c 4d 4h Ac Kh:. Dacă aceste 3 cărţi sunt identice la mai mulţi jucători se ia în considerare valoare celor două cărţi rămase.

Probabilitate: 2,1 % (54.912 de mâini posibile din 2.598.960)

Două perechi

Se numeşte two pair în engleză. Dacă mai mulţi jucători au două perechi, se ia în considerare prima dată perechea mai mare, apoi perechea mai mică, iar la final ultima carte rămasă. Astfel :As Ac 5c 5d 6h: este mai mare decât :As Ad 4c 4d 5s:.

Probabilitate: 4,8 % (123.552 de mâini posibile din 2.598.960)

O pereche

Se numeşte one pair în engleză şi este alcătuită din două cărţi de acelaşi fel (ex :Js Jh:) şi trei alte cărţi (ex :8h 5d 3s 2s:). Câştigă mâna cu perechea de valoare mai mare. Dacă cele două perechi sunt identice, se ia în considerare valoarea celor 3 cărţi diferite în ordine descrescătoare. Exemplu: :Ks Kd 9h 8d 5c: este mai mare decât :Ks Kc 9d 5c 3s:

Probabilitate: 42 % (1.098.240 de mâini posibile din 2.598.960)